Ministerul Economiei a anulat licitații de 70 milioane lei acordate „preferențial”

Ministerul Economiei a anulat licitații de 70 milioane lei acordate preferențial
Publicat: 27/07/2012, 16:13
Actualizat: 21/03/2019, 06:24

Ministerul Economiei a anulat patru licitații organizate anul trecut, cu o valoare totală de 70 milioane lei (15,2 milioane euro) și care vizau achiziția de lucrări de închidere și ecologizare a unor obiective miniere, susținând că acestea au fost acordate „preferențial”, și va relua procedurile, informează Mediafax.

Licitațiile au fost derulate prin Direcția Generală a Achizițiilor Publice, Concesiuni și Servicii Interne din Ministerul Economiei, se arată într-un comunicat al instituției.

Instituția a organizat un audit al activității proprii, în urma căruia a descoperit o serie de nereguli.

„Auditul a scos la iveală faptul că licitațiile au fost organizate în august 2011 cu nerespectarea prevederilor legale, astfel încât doar anumite companii să fie declarate câștigătoare”, se spune în comunicat.

Firmele care au câștigat licitațiile sunt ECO Iinvest, Hidroconstrucția, TPSUT Mehedinți, Drupo, Petro Construct, Iridex Group Construcții și Cartel BAU.

„Neregulile descoperite de Corpul de control, în toate cele patru cazuri, sunt diminuarea nejustificată a capacității economico-financiare a ofertanților și garantiilor, firma câștigătoare nu avea obiectul de activitate principal sau secundar care să reprezinte o garanție a abilității de executare a lucrărilor conform cerințelor din caietul de sarcini, (…) nu rezultă o experiență suficientă în domeniul închiderii/tehnologizării, oferta câștigătoare asigură garanția lucrărilor pe parcursul unui singur an, acceptarea unor documente de calificare care, în condițiile documentației de atribuire, conduceau la eliminarea unor competitori”, se precizează în comunicat.

Licitațiile vor fi reluate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin...
FOTO. Prezentatoarea știrilor sportive, gafă la TV! Ce s-a văzut în direct
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
"Dumnezeu să te ierte, înger frumos". Moni a fost condusă spre moarte de iubitul său,...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Ea este Monica, tânăra decedată în accidentul din Timiș. Fata și iubitul ei se îndreptau...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Uniunea Europeană critică EBU pentru modul în care a organizat Eurovision 2024: un cadou pentru...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Ungurii, la ani lumină de România. Planul Ungariei devine realitate
Florin Piersic, primul mesaj de pe patul de spital: Sunt viu
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Astronomii au observat lumina de la unii dintre cei mai vechi quasari din Univers
×